HARTA PREȚURILOR LA BENZINĂ. Cât plătesc românii pentru un litru de carburant comparativ cu cetățenii celorlalte state UE

Publicat: 05/02/2013, 18:23
Actualizat: 21/03/2019, 14:21

În România, un litru de benzină Euro-super 95 este mai scump decât în Polonia, în condițiile în care un polonez câștigă în medie de două mai mult decât un român, reiese din cele mai recente date ale Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Din evoluția prețurilor la carburanți în prima lună a anului reiese că în Polonia, litrul de benzină la pompă s-a ieftinit cu circa 2,2%, în condițiile în care în România prețul carburanților a urcat cu 1,6 procente față de nivelul de la sfârșitul anului trecut.

Practic, dintr-un salariu mediu net de 354 de euro un român poate face plinul de șapte ori, în timp ce un polonez al cărui venit se situează în jurul mediei naționale, mai exact 601 euro, poate face plinul la mașină de 12 ori, reiese din calculele gândul (40 de litri reprezintă plinul luat drept referință).

Dacă la jumătatea lunii decembrie în Polonia un litru de benzină costa 1,3 euro, prețul carburantului a scăzut la 1,28 de euro, cel mai mic nivel din Uniunea Europeană.

Cea mai mare reducere de preț s-a înregistrat în Marea Britanie, unde benzina s-a ieftinit cu 4,2% în intervalul analizat.

La polul opus s-a clasat Belgia, unde carburanții s-au scumpit cu 3,3% într-o lună. Cu toate acestea, un belgian care câștigă un salariu mediu net lunar de circa 1.880 de euro poate face de patru ori mai multe plinuri decât un român cu un venit mediu net pe economie.

În topul clasamentului privind numărul de plinuri ce pot fi făcute dintr-un salariu mediu net se află Luxemburgul, cu 59, în timp ce Bulgaria ocupă ultima poziție, cu aproximativ 6 plinuri.

Totodată, șoferii vor găsi cea mai scumpă benzină din UE în Olanda și în Italia, unde litrul de carburant costă peste 1,75 de euro, potrivit Eurostat.

La nivel european, prețul carburanților a crescut cu circa 0,9% în perioada 17 decembrie 2012 – 28 ianuarie 2013.

Click pe imagine pentru a mări

În ceea ce privește evoluția prețurilor carburanților la distribuitori, respectiv prețul cerut înainte de aplicarea taxelor și impozitelor percepute de fiecare stat în parte, cea mai mare ieftinire a avut loc, în perioada analizată, în Irlanda, unde prețul unui litru de benzină a scăzut cu 5,8%.

La polul opus rămâne tot Belgia, unde prețul carburanților fără taxe și impozite a crescut cu 7,9%.

O posibilă explicație pentru scumpirea carburanților în România o reprezintă majorarea accizelor și creșterea cursului la care acestea sunt calculate.

Astfel, dacă în 2012, cursul mediu de schimb la care s-au calculat accizele la carburanți, țigarete și băuturi alcoolice a fost de 4,3001 lei/euro, anul acesta, cursul mediu de schimb luat în considerare este de 4,5223 lei/euro, respectiv cursul oficial anunțat de Banca Centrală Europeană în prima zi lucrătoare din octombrie 2012.

Conform calculelor gândul, diferența de curs ar însemna un cost suplimentar de 10 bani pe litru de benzină, în situația în care companiile petroliere ar decide să transfere costurile în buzunarele șoferilor.

Totodată, începând cu 1 ianuarie, acciza la motorină a crescut de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă. Alături de diferența de curs, majorarea accizei ar putea ridica prețul unui litru de motorină cu circa 8 bani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală....
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
El este Vlad, tânărul care s-a aruncat de la etajul trei al spitalului după o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Locul din România care îți taie răsuflarea. Parcă este desprins din basme
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Incendiu violent la un bloc din Pitești! Pompierii au salvat au cățel din flăcări
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Dieta oamenilor din Paleolitic nu era chiar așa cum s-a crezut până acum